Noutăți

Raport anual de evaluare internă a calității

Înscrierea în învățământul primar

NOU! Metodologia și calendarul înscrieriii în învățământul primar pentru anul școlar 2021-2022 au fost aprobate prin ordinul de ministru 3.473/10.03.2021:

***

***

Înscrierea în învățământul primar se face în baza metodologiei specifice, aprobată de Ministerul Educației.

Astfel copiii, care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv, trebuie să fie înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011.

La sediile inspectoratelor școlare județene și la avizierele sau pe site-urile (dacă există) unităților de învățământ trebuie afișate listele cu circumscripțiile școlare, iar părinții trebuie informați cu privire la conținutul activităților educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică, la organizarea programului școlar etc.

Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2020, inclusiv, pot fi înscriși dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.

Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar indiferent dacă părinții fac parte sau nu din circumscripția respectivă.

Atenție! Completarea cererii de înscriere nu garantează înscrierea copilului dumneavoastră în unitatea de învățământ și nu elimină obligativitatea de a vă prezenta la unitatea de învăţământ unde doriţi înscrierea cu dosarul complet al copilului, în vederea validării acesteia. Acest formular vă permite doar să vă prezentați la secretariatul școlii cu datele copilului precompletate, scurtând timpul de așteptare al tuturor.

Informații relevante:

sursa: www.edu.ro



Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a

Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfașoară, anual, într-o singură sesiune. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul sa susțină examenul fără taxă.

Site-ul dedicat publicării rezultatelor este http://evaluare.edu.ro.


CALENDARUL

de desfășurare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a,

în anul școlar 2020-2021

07 - 11 iunie 2021 Înscrierea la evaluarea națională

22 iunie 2021 Limba și literatura română - probă scrisă

24 iunie 2021 Matematica - probă scrisă

25 iunie 2021 Limba și literatura maternă - probă scrisă

29 iunie 2021 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

29 iunie 2021 (ora 16:00 - ora 19:00) - 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor

30 iunie – 4 iulie 2021 Soluționarea contestațiilor

4 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Alte informații utile


sursa: www.edu.ro


EURO 200

Programul „EURO 200" pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se va derula şi în anul 2020.

Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenții învătământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei pe membru de familie, conform HG nr. 297/03.05.2018 pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării calculatoarelor, aprobată prin HG nr. 1294/2004 , publicată in Monitorul Oficial nr. 408/ 14.05.2018.

Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Pentru obținerea ajutorului aferent achiziționării unui calculator în baza Legii nr. 269/2004, beneficiarii întocmesc o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1294/2004, pe care o depun la unitatea/instițutia de învătământ la care este înscris elevul/studentul.

La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepția: alocaâiei de stat, alocației familiale complementare şi a alocației de susținere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii şi burselar sociale, precum şi a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi şi obligații.

În vederea depunerii cererii și a documentelor doveditoare pentru stabilirea eligibilității solicitantului, nu este obligatorie deplasarea acestuia la unitatea școlară, cererea fiind acceptată și dacă este transmisă prin poștă sau alt mijloc de comunicare.

Cerere Euro 200